Despre generaţia „fulgi de nea“, tinerii hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri

Câteva precizări:

    Acest articol nu-mi aparţine, nu eu sunt autorul lui. Eu doar l-am tradus în limba română dintr-o aşa-zisă limbă română.

            L-am preluat de la adresa:

http://adevarul.ro/life-style/parinti/cum-aparut-generatia-fulgi-nea-tinerii-hipersensibili-vesnic-nemultumiti-ofensati-cele-mai-banale-lucruri-1_5a79f5d2df52022f75426a9a/index.html

            Acolo figurează ca autori Alexandra Constanda, Lizeta Oprea şi Adelina Mărăcine.

            Aşa cum mi-am dat repede seama, articolul este de fapt un amestec de idei proprii, fragmente de interviuri şi idei preluate de ici şi de colo, cele mai multe fiind luate de pe internet şi traduse din limba engleză. Din păcate, textul rezultat este de-a dreptul neinteligibil, o ofensă la adresa limbii române. Îmi pare rău că spun lucrul acesta cu atâta brutalitate, dar este crudul şi tristul adevăr. Am dat linkul nu ca să vă convingeţi singuri, ci pentru că e posibil ca unii dintre dumneavoastră să doriţi să citiţi şi varianta aceea.

            Eu n-am făcut decât să rescriu textul în limba română pentru a putea fi citit şi înţeles.

Introducere

Prin intermediul reţelelor sociale şi ajutaţi de impactul pe care-l au acestea, tinerii nemulţumiţi transmit şocuri care pot afecta societatea.

Tinerii din ziua de astăzi sunt hipersensibili şi se simt ofensaţi de cele mai banale lucruri, apoi, prin intermediul reţelelor sociale, transmit în societate şocuri care pot afecta afaceri, activităţi sau chiar vieţi.

„Născută în anii ’80, ’90 şi 2000, <<generaţia milenialilor>> cunoscută şi sub denumirea de generaţia Y, se distinge prin narcisism şi prin dezvoltarea unui puternic cult al propriei personalităţi”, după cum arată o serie de studii. „Mai mult, generaţia Y pune un accent foarte mare pe bunurile materiale, imagine şi faimă, lăsând la coada intereselor preocupările pentru comunitate sau mediu”, arată un alt studiu publicat în „Journal of Personality and Social Psychology“.

În volumul intitulat „I find that offensive“ („Mi se pare jignitor”), scriitoarea britanică Claire Fox identifică o ramură a generaţiei Y pe care o numeşte „generaţia fulgilor de nea“ – tinerii care sunt extrem de sensibili faţă de alte puncte de vedere decât ale lor. Ei consideră că punctele de vedere diferite de ale lor sunt un atac îndreptat înspre ei cu scopul de a le zdruncina şi de a le bulversa lumea în care trăiesc. Aceşti tineri se caracterizează şi prin faptul că sunt lipsiţi de puterea, dorinţa şi capacitatea de a da soluţii viabile în ceea ce priveşte propria lor existenţă.

 

„Fulgii de nea“ sunt fragili şi sunt aproape incapabili să facă faţă momentelor dificile din viaţa lor

Din punct de vedere emoţional, aceşti tineri sunt deosebit de fragili, au o mulţime de frustrări cărora nu le pot face faţă şi nu ştiu cum să reacţioneze în momentele grele din viaţă. Chiar şi gradul lor de empatie pare să fie foarte mic din cauză că şi-au pierdut sensibilitatea, iar de lucrul acesta sunt adesea inconştienţi.

„Fulgii de nea“ se simt ofensaţi inclusiv de faptul că li s-a dat această denumire. Astfel, 75 % dintre ei se plâng că lucrul acesta le-ar putea afecta sănătatea mentală, potrivit unui studiu în care au fost chestionaţi peste 2.000 de britanici cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani.

Milenialii îşi doresc ca oamenii să nu-i mai numească „fulgi de nea“ deoarece sintagma ar fi una jignitoare şi agresivă. Ca răspuns la concluzia că sunt vulnerabili, hipersensibili şi uşor de ofensat de anumite cuvinte şi idei, tinerii neagă aceste caracterizări: „Nu suntem aşa. Şi dacă veţi continua să spuneţi că suntem, vom fi aruncaţi într-un soi de disperare mentală.“

Nevoia de victimizare este explicată de psihologul Mirela Horumba astfel: „Ca să compenseze stima de sine redusă, o asemenea persoană începe să adopte atitudinea de victimă pentru a putea trăi cu o astfel de stimă de sine redusă. Acest lucru duce la menţinerea unei stări de confort psihic minimal şi explică neputinţa tânărului în cauză prin intervenţia aparentă a oricărui element extern care îl determină să nu-şi asume ceea ce trăieşte.

Întotdeauna va găsi pe altcineva care să fie vinovat pentru ceea ce i se întâmplă lui. În felul acesta, nevoia de a se victimiza continuă să se manifeste şi în perioada maturităţii şi chiar la bătrâneţe. De la starea de «neputinţă învăţată» instalată în copilărie şi adolescenţă până la victimizarea permanentă este doar o chestiune de timp.“

 

Şochează şi zdruncină societatea prin intermediul reţelelor de socializare

Cei din generaţia „fulgilor de nea“ transmit mai departe, prin intermediul reţelelor de socializare, stresul resimţit din cauza lucrurilor care îi ofensează. Deoarece reţelele de socializare au un impact foarte mare asupra oamenilor, cei din generaţia „fulgilor de nea“ reuşesc să şocheze şi să zdruncine societatea datorită efectelor negative pe care le produc reacţiile lor în diferitele comunităţi, după cum stau mărturie o serie de exemple recente.

În noiembrie 2017, profesorul de matematică Joshua Sutcliffe de la o şcoală din Oxfordshire a fost suspendat şi în prezent este audiat de o comisie de disciplină după ce s-a adresat clasei sale cu „Bravo, fetelor!“, între elevi aflându-se şi un transsexual.

În urma unei decizii a organizatorilor campionatului de Formula 1, celebrele animatoare de la grilele de start nu vor mai fi văzute. Liberty Media a explicat că această tradiţie „nu mai corespunde cu valorile apărate de noi şi este în contradicţie cu normele sociale actuale. Nu credem că această practică mai este adecvată şi relevantă pentru Formula 1 şi fanii ei vechi sau noi din întreaga lume“. Animatoarele s-au revoltat în urma acestei decizii şi au început o mişcare de protest în mediile de socializare. „Corectitudinea politică a devenit o nebunie. Suntem împiedicate să facem ceea ce ne place“, a scris pe Twitter animatoarea britanică Rebecca Cooper.

Un alt caz s-a înregistrat la Galeria de Artă din Manchester unde, după mai multe presiuni, o pictură din 1896 care înfăţişa nuduri de femei a fost retrasă pentru a evita ca unele persoane să se simtă ofensate. Unii vizitatori i-au acuzat pe reprezentanţii galeriei că încearcă să iniţieze o campanie publicitară în urma recentului scandal de hărţuire sexuală de la Hollywood asemănătoare cu campania #MeToo.

„Fulgii de nea“ au cerut chiar şi boicotarea localului Blighty Cafe din Londra fiindcă, susţin ei, face apologia lui Winston Churchill pe care îl consideră „criminal de război“ şi „rasist“. De asemenea, aceştia au suţinut că mâncărurile servite acolo sunt „ofensatoare pentru cei care continuă să fie afectaţi de rasismul instituţional“.

Luna trecută, platforma Netflix a început să difuzeze serialul „Friends“ turnat în anii ’90. Potrivit unor mileniali, serialul arată în mod dezgustător scene de rasism, sexism, homofobie şi chiar transfobie.

„Tendinţa de a exagera şi de a critica orice vine din faptul că tânărul milenial nu se simte bine în pielea sa. Şi orice persoană care nu este mulţumită de viaţa sa proiectează asupra celorlalţi nemulţumirile proprii. Aşa că nimic nu va fi destul de bun pentru persoana respectivă, iar criticile ei vor deveni cvasi prezente“, a explicat pentru „Adevărul“ psihologul Mirela Horumba.

Impulsul de a acţiona prin proteste sau postări pe internet atunci când ceva sau cineva îi deranjează este pus pe seama faptului că le hrăneşte stima de sine. „Impulsul de a acţiona prin critici şi proteste provine din însuşi faptul că dacă «atacă» pe cineva care din perspectiva lor a greşit, pentru foarte puţin timp stima lor de sine pare să fie mai mare. Mecanismul psihologic pus în acţiune este că dacă tu nu eşti bun, eu devin mai valoros prin comparaţie cu tine. Aceasta este doar o impresie falsă şi de scurtă durată, însă aparenţa confortului psihologic este predominant“, explică specialista mai sus amintită.

„Mentalitatea de victimă este dată de inabilitatea de a face faţă provocărilor şi greutăţilor vieţii, de lipsa de plăcere şi voinţa inactivă. Dezacordul pe care îl sesizează în interacţiunile cu ceilalţi este interpretat ca o devalorizare şi perceput ca un atac la propria persoană“, adaugă şi psihoterapeutul Keren Rosner.

 

Cum au apărut „fulgii de nea“

„Părinţii, şcoala şi societatea contribuie la formarea unui mediu în care generaţiile devin tot mai fragile şi mai incapabile să facă faţă criticilor”, este de părere scriitoarea şi conducătoarea unei organizaţii de tip „think tank” din Marea Britanie, Claire Fox.

„Din punct de vedere istoric şi evolutiv, adolescenţa este vârsta la care tinerii îşi asumă riscuri şi caută aventura, îşi făuresc idealuri, se pregătesc să dea piept cu viaţa. În schimb, tinerii din ziua de astăzi cresc obişnuindu-se să perceapă lumea ca pe un loc înfricoşător, lucru demonstrat prin transmiterea cu insistenţă de către aceştia a unor mesaje alarmante legate de cele mai obişnuite aspecte ale vieţii de zi cu zi”, susţine Claire Fox.

 

Nevoia obsedantă de protecţie

Insistenţa cu care se exagerează riscurile presupuse de aproape orice activitate pe care ar întreprinde-o se numără printre motivele principale care îi fac pe tineri să devină atât de fragili. Părinţii au devenit atât de protectori, încât le răpesc până şi libertatea de a se juca şi de a alerga în aer liber, de a se căţăra în copaci, aşa cum era perfect normal cu ani în urmă. Iar lucrul acesta se face sub pretextul siguranţei copiilor şi din dorinţa de a le netezi drumul în viaţă.

Astfel, s-a dezvoltat o întreagă industrie din nevoia obsedantă a părinţilor din ziua de astăzi de a-şi proteja copiii. Părinţii pur şi simplu nu realizează că toată grija lor se întoarce împotriva copiilor. Părinţilor li se spune în mod constant că trebuie să elimine critica din discuţiile cu copiii pentru a nu le ştirbi stima de sine, dar în felul acesta le anulează gândirea critică. „Îi creştem şi îi educăm astfel încât ajung să considere extrem de ofensatoare opiniile care nu le sunt pe plac, iar în felul acesta devin mai afectaţi decât ar fi normal de ceea ce cred alţii despre ei”, explică Claire Fox. În volumul intitulat „I find that offensive“, scriitoarea vorbeşte despre această generaţie de tineri mult prea sensibili care, ajungând la facultate, sunt atât de temători şi de neîncrezători în ei înşişi, încât se dovedesc a fi complet nepregătiţi să se descurce în faţa provocărilor elementare ale vieţii de adult.

Psihoterapeutul Keren Rosner a detaliat pentru „Adevărul“ modul în care supraprotejarea copiilor, în loc să le dezvolte abilităţile de adaptare, îi determină ca atunci când devin adulţi să dezvolte frici şi angoase în faţa provocărilor, dar şi să piardă o mulţime de şanse oferite de viaţă.

„Mediul familial nesigur, instabilitatea relaţiei dintre părinţi, divorţurile, lipsa sprijinului emoţional îi transformă în nişte inadaptaţi. Lipsa modelelor, lipsa respectului faţă de semeni, accentul pus pe bunuri materiale şi bani nu îl formează ca pe un tânăr curajos şi activ social, ci îl transformă într-un om nemulţumit care se aşteaptă să fie favorizat. Aceşti tineri sunt fricoşi şi exagerează dificultăţile deoarece nu sunt obişnuiţi cu efortul, nu se concentrează să găsească soluţii pentru problemele lor, ci rămân inerţi, recurgând apoi la revoltă. Atitudinea pasivă şi neimplicarea nu fac altceva decât să formeze indivizi neadaptaţi pentru care viaţa nu are niciun farmec, este doar un şir de provocări pentru care nu sunt pregătiţi. Părinţii care renunţă să-şi mai critice copiii renunţă la funcţia educativă a criticii, iar aceasta duce la formarea unor oameni incapabili să-şi vadă şi să-şi recunoască slăbiciunile, a unor indivizi care nu-şi doresc să evolueze, să aibă succes“, a declarat Keren Rosner.

 

„Fulgii de nea“, produsul metodelor moderne de creştere şi educare a copiilor înţelese greşit

Psihologul Mirela Horumba a declarat pentru „Adevărul“ că generaţia „fulgilor de nea“ este şi produsul metodelor moderne de creştere şi educare a copiilor greşit înţelese şi la fel de greşit aplicate, precum şi al stimei de sine extrem de scăzute a tinerilor şi perpetuate de părinţi.

„La bază avem dorinţa sănătoasă a părinţilor de a elimina violenţa din educaţie, însă în loc să aşezăm corect fundamentul, acela al fermităţii şi al autorităţii parentale sănătoase (a nu se confunda cu agresivitatea) l-am înlocuit cu supraprotecţia. În spatele comportamentului acestor tineri se află o stimă de sine foarte scăzută, alimentată din fragedă copilărie cu sentimentul de neputinţă indus de către părinţi. Pentru a explica consecinţele supraprotecţiei exagerate, este necesar să înţelegem că întotdeauna transmitem şi un mesaj psihologic prin comportamentele noastre. Acesta este «tu nu eşti în stare, aşa că am să fac eu în locul tău», deşi copilul are vârsta biologică şi autonomia necesare“, explică specialista.

Şi psihoterapeutul Keren Rosner subliniază că problema este în sânul familiei şi afirmă că metamorfozarea tinerilor în indivizi hipersensibili, veşnic nemulţumiţi, îşi are originea în viaţa lor de familie şi este influenţată de tipul de relaţii pe care o au cu părinţii.

„Au o fragilitate extremă, în ciuda aparenţelor care emană indiferenţă sau aroganţă. Sunt foarte uşor de lezat, se descurajează imediat, sunt lipsiţi de elan şi bună dispoziţie. Reperele lor sunt foarte slab conturate, nu au încredere în sine şi simt că nu pot face faţă în relaţiile sociale. În ultima perioadă, setul de valori al acestor tineri s-a schimbat sub influenţa socialului, dar mai ales sub influenţa familiei. Copiii ajung să aibă o mentalitate tipică indusă de uniformizarea activităţilor şi comportamentelor. În general, ei au aceleaşi jocuri şi preocupări în mediul virtual, le plac aceleaşi mâncăruri, speră să aibă aceleaşi obiecte vestimentare. Creativitatea şi originalitatea sunt reduse“, explică Keren Rosner.

Psihologul mai afirmă că reperele acestora sunt distorsionate din cauza instabilităţii emoţionale şi din cauză că se pun pe primul plan pe ei înşişi, într-un mod egoist.

 

Din cauza intoleranţei extreme, „fulgii de nea“ sunt consideraţi „noii fascişti“

„Fulgii de nea“ pretind ca societatea şi în special campusurile universitare să le ofere zone de siguranţă totală în care concepţiile lor, obiceiurile şi comportamentul lor să nu poată fi tulburate. Cei care le critică stilul de viaţă sau minţile fragile sunt acuzaţi de intoleranţă şi etichetaţi drept persoane care promovează ura. „Fulgii“ îi critică intens pe aceştia, organizează proteste în universităţi, pe străzi, boicotează orele de curs şi cer destituirea din funcţii a profesorilor care nu sunt de acord cu ei. În final, ei cer ca tuturor acelora care au fost declaraţi „proscrişi“ din pricina lor sau dintr-un alt motiv, să li se interzică accesul la platformele de unde ar putea să-şi exercite dreptul la replică sau să-şi expună opiniile. Acest fenomen a fost denumit „no-platforming“ şi a dus la interzicerea în unele campusuri universitare a dezbaterilor pe marginea unor teme controversate cum ar fi avortul sau ateismul.

Scriitorul britanic Stephen Pollard (53 de ani) avertizează că „fulgii de nea“ ar putea deveni „noii fascişti“, având în vedere faptul că reacţionează de cele mai multe ori cu vehemenţă la adresa lucrurilor pe care le consideră ofensatoare şi la adresa persoanelor care au opinii diferite de ale lor.

De cele mai multe ori, tinerii din generaţia „fulgilor de nea“ cred că dreptatea este de partea lor şi, în consecinţă, acţionează „în numele moralităţii şi al corectitudinii politice“, însă viziunea lor ar putea deveni o deziluzie periculoasă tocmai pentru că libertatea de exprimare şi implicit posibilitatea iscării unor ofense reprezintă piatra de temelie a libertăţii înseşi. „Fulgii de nea“ se transformă în felul acesta într-o adevărată avalanşă. Cu greu trece o săptămână fără ca hipersensibilii să nu se simtă ofensaţi de câte ceva şi totul se întâmplă în numele moralităţii şi al decenţei.

Efectele negative ale unor astfel de atitudini se resfrâng nu doar asupra societăţii, ci şi asupra indivizilor care au asemenea atitudini. „Viaţa de adult a unei astfel de persoane nu va fi una foarte confortabilă pentru că nimeni nu îşi doreşte să stea lângă cei care critică permanent şi au o stare de nemulţumire generată de neasumarea responsabilităţii pentru deciziile luate“, explică psihologul Mirela Horumba.

Pe de altă parte, psihoterapeutul Keren Rosner atrage atenţia asupra faptului că hipersensibilitatea dublată de lipsa de energie şi de curiozitate intelectuală conduce foarte uşor la stări depresive, anxietate, plictiseală cronică.

„Este o contradicţie că aceste generaţii paralizate de griji, educate şi având condiţii bune de viaţă sunt atât de defensive, de centrate pe sine, de triste. Tinerii se feresc de responsabilităţi, însă îşi arogă drepturi, au impresia că totul li se cuvine. Perseverenţa şi sacrificiul nu sunt trăsături de caracter pe care să le aprecieze. Zona de confort este extrem de limitată, iar dincolo de această zonă pur şi simplu nu-şi doresc să exploreze. Toleranţa la frustrare şi la stres este foarte scăzută tocmai pentru că nu se descurcă, iar situaţiile dificile sunt foarte greu de gestionat pentru ei. Pretind să fie susţinuţi, favorizaţi şi ajutaţi fără să se gândească de pe ce poziţie cer aceste lucruri. Aceasta este consecinţa faptului că au primit foarte uşor ceea ce şi-au dorit. Nu au avut exerciţiul aşteptării şi al efortului. Din acest motiv, ei emit pretenţii fără să ofere nimic în schimb“, afirmă Keren Rosner.

În finalul analizei sale, Stephen Pollard face şi o comparaţie cu lumea lui George Orwell. El susţine că imperativul ca o singură formă de gândire să fie permisă şi orice altă formă de gândire care deviază de la aceasta să fie interzisă pe motiv că este ofensatoare este un imperativ profund periculos. Şi asta pentru că deşi „fulgii de nea“ pretind că tot ceea ce fac este generat de grija faţă de aproapele lor şi preocuparea pentru binele acestuia, rezultatul este o formă de totalitarism intelectual.

       

     Pentru ilustrarea materialului vă propun să vizionaţi două filme extrem de sugestive cu titrare în limba engleză:

Primul îl găsiţi la adresa

https://www.facebook.com/seen.everything/videos/1507083336062865/

sau

https://www.youtube.com/watch?v=GpfM6wiIYUQ

Al doilea îl găsiţi la adresa

https://www.youtube.com/watch?v=PEOfm3hXOqI

 

Despre Dan Pop

Profesor de T.I.C. (Tehnologia Informaţiilor şi a Comunicaţiilor). Traducător de filme (titrări) din limbile engleză şi franceză. Fost anticar. Preocupări în domeniul artei, culturii, educaţiei. e-mail: dappon1959@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Profesor în România. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu